Dr Ahmad Alqadi

Program lucru

Luni - Vineri 10:00-20:00

Sindromul de Tunel Carpian

Tunelul carpian este o regiune intre incheietura pumnului si palma delimitata de oasele carpiene si ligamentul carpian. Prin acest canal trec tendoanele unor muschi si nervul median, ce conduce senzatiile de la primele 3 – 4 degete (deget mare, aratator, mijlociu si partial, inelar) si coordoneaza contractia unor muschi ai palmei.

Ce este sindromul de Tunel Carpian ?

Sindromul de canal carpian apare atunci cand nervul median sufera o compresiune la nivelul canalului carpian si functia sa este afectata. Nervul median are doua tipuri de fibre, senzitive si motorii, iar suferinta acestora se traduce clinic initial prin parestezii, adica furnicaturi la nivelul degetului mare, degetului II, III si IV. Ulterior, in lipsa tratamentului, pacientii incep sa resimta amorteli dar si durere de intensitate crescuta care se agraveaza mai ales in timpul noptii. In stadiile tardive ale bolii, apar atrofiile musculare cu dificultatea sau chiar imposibilitatea efectuarii miscărilor fine precum inchiderea nasturilor sau folosirea unui stilou.

Cauzele pot fi diverse, de la stresul repetitiv pe care îl presupune executarea aceleiași mișcări (la calculator, pe o linie de asamblare, folosirea unei console de jocuri), până la boli asociate, cum sunt diabetul și artrita reumatoidă, și chiar sarcina. La bătrâni nu s-a aflat încă ce anume cauzează boală.

Pentru ca diagnosticul sa fie cel corect este necesar ca datele clinice si cele paraclinice sa fie corelate corespunzator. De cele mai multe ori diagnosticul este sugerat doar de datele clinice, insa medicul poate recomanda investigatii suplimentre paraclinice pentru a depista cauza sindromului de tunel carpian in cazul in care simptomele includ amorteli la nivelul mainii, dureri permanente sau ocazionale care cresc in intensitate atunci cand mana este folosita sau daca se atrofiaza musculatura de la nivelul mainii.

Tratamentul :

În cazurile incipiente purtarea de orteze în timpul nopții și antiinflamatoarele pot ajuta la ameliorarea durerilor și reducerea inflamației. Dar și schimbările de activitate sau exercițiile medicale au un răspuns pozitiv. Tratamentul chirurgical se bazează pe severitatea simptomelor. Chirurgia poate fi recomandată pentru a preveni deteriorarea ireversibilă. Procedura chirurgicală efectuată pentru sindromul de tunel carpian se numește “decompresia tunelului carpian” și se poate face prin chirurgia deschisă sau endoscopic. Rezultatele intervențiilor chirurgicale deschise și endoscopice sunt similare. Alegerea oricăreia dintre cele două rămâne la decizia pacientului, cât și a medicului, aceștia hotărând care este cea mai adecvată cazului respectiv.

Share on facebook
Facebook

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Call Now ButtonSuna Acum 0723 307 307